Directivă nouă: servicii financiare la distanță

Protecție extinsă pentru consumatori în era digitală

La data de 23 octombrie 2023, Consiliul European a adoptat o nouă Directivă privind contractele de servicii financiare. Aceasta vizează contractele încheiate la distanță, inclusiv cele realizate online, prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare. Scopul principal este simplificarea legislației existente, creșterea protecției consumatorului și asigurarea unor condiții de concurență echitabile. Directiva contribuie la adaptarea reglementărilor europene la realitățile digitale actuale și la evoluțiile tehnologice din domeniul financiar.

Noua Directivă modifică dispozițiile din Directiva 2011/83/UE referitoare la contractele de servicii financiare încheiate la distanță. Modificările vizează extinderea domeniului de aplicare și includerea unui nou capitol privind aceste tipuri de contracte. Totodată, Directiva abrogă Directiva 2002/65/CE privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare destinate consumatorilor.

Transparență sporită în furnizarea informațiilor precontractuale

Directiva adoptată recent introduce următoarele modificări:

ǀ» se asigură o mai bună protejare a consumatorului la accesarea de noi produse și servicii financiare la distanță, online sau prin telefon;

ǀ» se asigură o mai mare transparență prin reglementarea instrucțiunilor privind modul și momentul în care ar trebui divulgate și furnizate informațiile precontractuale către consumatori;

ǀ» se asigură dreptul de retragere din contractele încheiate la distanță, facilitat printr-o „funcție de retragere” cu afișare proeminentă și ușor de găsit pe interfața prestatorului de servicii. Astfel, consumatorii își pot manifesta opțiunea fără dificultate, fără penalități și fără obligația de a prezenta vreun motiv.

ǀ» se asigură consumatorilor dreptul de a solicita intervenția umană atunci când acesta interacționează cu comerciantul prin intermediul unor interfețe online complet automatizate, cum ar fi roboții de chat, consilierea automatizată, instrumentele interactive sau alte mijloace similare, pentru a se asigura faptul că înțelege efectele pe care contractul le poate avea asupra situației sale economice;

ǀ» se asigură aplicarea elementului de „plasă de siguranță”, astfel că Directiva se aplică în cazul serviciilor financiare care sunt excluse de sub incidența actelor legislative sectoriale ale UE sau sunt excluse din domeniul de aplicare al actelor Uniunii care reglementează servicii financiare specifice;

ǀ» se introduce o protecție suplimentară pentru consumatori împotriva elementelor de manipulare denumite ”dark patterns”. Sunt reprezentate de practici care denaturează sau afectează considerabil capacitatea consumatorilor de a face alegeri autonome. Aceste efecte pot apărea fie intenționat, fie ca urmare a consecințelor indirecte, afectând luarea deciziilor în cunoștință de cauză.

Intervenție umană garantată în interacțiunile automatizate

Prin adoptarea Directivei se pune accent pe adaptarea mediului contractelor financiare încheiate la distanță, online sau telefonic. Aceasta adaptare are loc în contextul evoluției tehnologice și al digitalizării, neanticipate la momentul adoptării Directivei 2002/65/CE.

Actul normativ european se află în ultima etapă a procesului decizional. Urmează ca Directiva să fie publicată în Jurnalul Oficial al UE și să intre în vigoare în a 20-a zi de la data publicării. De la acel moment, statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a transpune dispozițiile acesteia în legislația internă.


Discover more from Adriana Baltă | Law Office – Avocat, București

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

error: Conținutul este protejat!!

Discover more from Adriana Baltă | Law Office – Avocat, București

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Abonare Legal Newsletter

Abonează-te la Legal Newsletter pentru a primi direct în inbox articole de actualitate, analize de specialitate şi recomandări utile pentru afacerea ta. Nu rata sfaturile practice care îţi pot proteja drepturile şi optimiza deciziile juridice. Înscrie-te acum – este gratuit şi poţi renunţa oricând.

Join 1,361 other subscribers.