Legal Newsletter – August 2024

Reglementările privind plafonarea dobânzilor practicate de IFN-uri vor fi implementate începând cu 11 noiembrie 2024

Descoperiți limitele dobânzilor de care puteți beneficia. De asemenea, care sunt drepturile dumneavoastră în cazul cesiunii unui contract către entitățile de recuperare a creanțelor.

Legea nr. 243 din 12 august 2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe va intra în vigoare la data de 11 noiembrie 2024.

Legea mult așteptată de consumatorul din România a fost adoptată și publicată în luna august a.c. Aceasta impune reguli stricte pentru protejarea consumatorilor împotriva dobânzilor excesive la creditele acordate de instituțiile financiare non-bancare (IFN-uri). Totodată, protejează consumatorul împotriva îndatorării excesive, urmare a cesiunilor de creanțe efectuate către entitățile de recuperare.

Legea 243/2024 se aplică dacă în contractul de credit există dobândă anuală efectivă (DAE) care depășește limitele stabilite de aceasta. Limitarea DAE este reglementată în funcție de tipul de contract încheiat. Acesta poate fi credit ipotecar pentru investiții imobiliare sau creditul de consum (denumit și credit de nevoi personale).

În cazul creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare, DAE nu poate depăși cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piața financiar-bancară internă. La creditele de consum, DAE nu poate depăși cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR.

Limitele privind dobânda percepută pe zi în cazul creditului de consum

În funcție de valoarea creditului de consum, Legea243/2024 prevede, cu titlu de excepții, limitele privind dobânda percepută pe zi în cazul creditului de consum.

  • Astfel, creditul de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 1%/zi. Concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.
  • Creditul de consum are o valoare cuprinsă între 5.001 lei și 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,8%/zi. Concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.
  • În ceea ce privește creditul de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei și 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,6%/zi. Concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.

Consumatorul are posibilitatea de a solicita reducerea și reechilibrarea contractului de credit la nivelul limitelor stabilite de Legea 243/2024. Solicitarea se poate realiza fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească. De asemenea, debitorul poate apela la o entitate de soluționare alternativă a litigiilor. Pentru o soluționare extrajudiciară, consumatorul poate acționa fie direct, fie prin intermediul unei asociații de consumatori.

Procedura de revizuire a contractului de credit

Cererea de revizuire amiabilă reprezintă prima opțiune a consumatorului pentru limitarea costurilor de creditare. Consumatorul poate solicita creditorului financiar revizuirea contractului. Creditorul financiar este obligat să transmită, în scris, o propunere de revizuire a contractului. Termenul de soluționare este de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului. Se va ține cont de situația financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare.

Propunerea de revizuire a contractului transmisă de creditorul financiar va conține reducerea sau ștergerea parțială a unor obligații ale consumatorului, reeșalonarea sau refinanțarea acestora ori, după caz, darea în plată a imobilului ipotecat. Darea în plată se va realiza conform prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Consumatorul va putea solicita instanței competente adaptarea judiciară a contractului

În caz de refuz explicit al cererii de revizuire amiabilă a contractului sau în caz de întârziere cu mai mult de 45 de zile a răspunsului la o astfel de cerere, consumatorul va putea solicita instanței competente adaptarea judiciară a contractului.

În cazul în care instanța respinge cererea de adaptare judiciară a contractului, creditorul financiar va putea pretinde dobânzi, comisioane, penalități și alte accesorii ale creanței numai dacă reclamantul a formulat cererea cu rea-credință.

Cererea de adaptare judiciară a contractului de credit nu este supusă procedurii regularizare (art. 200 din Codul de procedură civilă).

Procedura de mai sus se aplică și în cazul în care creanțele rezultate din contractele de credit sau de împrumut au fost cesionate sau externalizate în alt fel de către instituția de credit sau de către instituția financiară non-bancară către un terț.

Acțiunea de revizuire a contractului conform procedurii prezentate mai sus nu împiedică aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și nici a prevederilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.

Prezenta lege se aplică atât contractelor încheiate după 11 noiembrie 2024, cât și celor în derulare. Contractele în derulare trebuie să înregistreze întârzieri la plată de cel mult 60 de zile la data intrării sale în vigoare.

Reguli mai stricte pentru cesionarea creanțelor datorate în contractele de credit acordate de IFN-uri.

La momentul transferului creanței individuale ori în cadrul unui portofoliu de creanțe, consumatorul are dreptul să fie informat. Informarea se referă la cuantumul sumei datorate, cu prezentarea documentelor justificative.

Debitorului nu i se poate percepe o sumă totală mai mare decât creanța certificată de creditor la momentul cesiunii. Interzicerea include orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cheltuielile cu executarea silită.

Cuantumul creanței va cuprinde toate costurile, inclusiv dobânda, dobânda penalizatoare, comisioanele, taxele suportate de consumatorul. Costurile sunt cunoscute de către creditor, calculate la momentul cesionării contractului și prezentate defalcat, în format scris, consumatorului.

Cu toate că specialiști în domeniul dreptului au atras atenția asupra retroactivității Legii 243/2024 cu privire la contractele de credit aflate în derulare, Curtea Constituțională a României, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, a stabilit prin Decizia nr. 379 din 11 iulie 2024 (punctul 90) că ”potrivit jurisprudenței sale, (…)[1], o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă că retroactivitatea legii privește modificarea unei situații pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situații juridice pentru viitor.”

Concluzie

În concluzie, se va vedea din practică dacă Legea 243/2024 reușește să descurajeze creditorul financiar de la aplicarea dobânzilor excesive sau a altor forme de abuz economic, precum și de la expunerea unor comportamente abuzive sau neoneste în relația cu consumatorul.


[1] concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 1.622 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 8 martie 2012


Discover more from Adriana Baltă | Law Office – Avocat, București

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

error: Conținutul este protejat!!

Discover more from Adriana Baltă | Law Office – Avocat, București

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Abonare Legal Newsletter

Abonează-te la Legal Newsletter pentru a primi direct în inbox articole de actualitate, analize de specialitate şi recomandări utile pentru afacerea ta. Nu rata sfaturile practice care îţi pot proteja drepturile şi optimiza deciziile juridice. Înscrie-te acum – este gratuit şi poţi renunţa oricând.

Join 1,361 other subscribers.