Bucharest Bar Member since 2019 Romanian & EU Law Business & Contract Law

Codul Român al Sustenabilității a fost adoptat

O nouă eră a transparenței: Ce aduce Codul Român al Sustenabilității pentru companii

Metodologia pentru raportarea durabilității a intrat în vigoare și contribuie la extinderea numărului societăților care pot raporta informații nefinanciare. Raportarea nefinanciară se realizează mai facil, prin depunerea online a declarației privind sustenabilitatea activității societăților. Noua metodologie reprezintă un set de îndrumări. Acestea ajută la înțelegerea oportunităților și a riscurilor legate de diversele aspecte ale sustenabilității.

La data de 21 noiembrie 2023 a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 1.117 din 16 noiembrie 2023. Astfel, s-a aprobat Metodologia pentru raportarea durabilității. Actul normativ este denumit în mod pretențios și Codul român al sustenabilității. Acesta nu este un ”cod” în sensul art.17 din Legea nr. 24/2000.

Prin această Metodologie, Guvernul pune la dispoziție și o platformă de raportare online. Raportarea este simplă, gratuită și se realizează prin depunerea unei declarații nefinanciare conform reglementărilor în vigoare.

Pe scurt, în contextul dispozițiilor din HG nr. 1117/2023, sustenabilitatea reprezintă capacitatea unei societăți de a exista și de a se dezvolta fără a compromite resursele generațiilor viitoare. Sustenabilitatea este o noțiune cuprinzătoare. Nu trebuie confundată cu indicatorii ESG, acronim pentru factorii de mediu, sociali și de guvernanță. În funcție de aceștia din urmă are loc procesul decizional și investitorii se raportează la acești indicatori în acțiunea de evaluare a activității unei companii.

Codul Român al Sustenabilității are ca obiectiv principal creșterea numărului entităților care publică declarații nefinanciare sau rapoarte de sustenabilitate, asigurând astfel transparența, consecvența și comparabilitatea informațiilor privind impactul asupra dezvoltării durabile.

Cine este obligat să raporteze și cine o poate face voluntar?

Există două categorii de societății raportoare. Potrivit Metodologiei, raportarea durabilității se realizează: 

1.în mod obligatoriu, de către entitățile care, la data bilanțului, depășesc numărul mediu de 500 de salariați în cursul exercițiului financiar. Declarația nefinanciară înregistrată de aceste entități va conține informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită.  

2.în mod voluntar, de orice altă entitate care nu are o obligație legală de a elabora o declarație nefinanciară, dar care decide să facă cunoscut impactul pe care îl are pe zona de dezvoltare durabilă: companii mari (cu mai puțin de 500 de salariați) și mici, publice și private, entități din sectorul public (administrația publică centrală ori administrația publică locală).  

Metodologia pentru raportarea durabilității reprezintă totalitatea instrucțiunilor privind cerințele de conținut și procesul de întocmire a rapoartelor de sustenabilitate pentru entitățile interesate.

Rapoartele publicate pe platformă sunt accesibile tuturor părților interesate și pot sprijini identificarea de bune practici. Aceste bune practici pot fi preluate și adaptate de alte entități, în funcție de propriile nevoi și obiective. Rapoartele pot fi utile și pentru investitori sau entități care iau decizii financiare ori comerciale în baza sustenabilității.

Beneficiile utilizării acestei metodologii privind raportarea sustenabilității:

Totodată, se menționează și care sunt beneficiile utilizării acestei metodologii privind raportarea sustenabilității: 

-Utilizarea Codului Român al Sustenabilității este gratuită și oferă un instrument intuitiv și accesibil de raportare a sustenabilității, inclusiv pentru entitățile fără experiență anterioară în raportarea nefinanciară.

-Raportarea prin această platformă aduce transparență asupra impactului unei companii asupra dezvoltării durabile și permite descărcarea raportului în format conform reglementărilor legale în vigoare.

-Fiecare raport publicat este marcat cu un însemn vizual care atestă respectarea metodologiei Codului – un mijloc util de promovare într-un context în care sustenabilitatea câștigă tot mai multă relevanță în deciziile comerciale.

-De asemenea, baza de date publică și centralizată permite compararea rapoartelor, identificarea bunelor practici și monitorizarea progresului în timp.

-Platforma oferă exemple practice, sprijină aplicarea taxonomiei UE și asigură trasabilitatea informațiilor.

-Totodată, utilizatorii beneficiază de feedback calificat din partea echipei Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă privind completitudinea informațiilor transmise.

Metodologia recomandă, de asemenea, ca raportul să fie adus la cunoștința angajaților, a clienților/beneficiarilor și a partenerilor. Astfel, societatea contribuie la stabilirea și menținerea credibilității și a reputației acesteia de entitate sustenabilă. De asemenea, contribuie și la creșterea nivelului de conștientizare și educare cu privire la sustenabilitate în rândurile angajaților, ale clienților sau beneficiarilor și ale partenerilor entității. 

20 de criterii esențiale pentru o raportare nefinanciară completă

Codul Sustenabilității prevede 20 de criterii. Acestea reprezintă un set de linii directoare care servesc la clasificarea domeniilor de raportare cu privire la sustenabilitate. Fiecare dintre criteriile Codului subsumează unul sau mai multe aspecte relevante. Criteriile subsumează și o serie de indicatori de performanță, pe baza cărora utilizatorii își elaborează rapoartele de sustenabilitate. 

De asemenea, fiecăruia dintre cele 20 de criterii îi corespunde câte o listă de verificare. Lista de verificare conține explicații cu privire la criteriile care trebuie respectate în contextul elaborării raportului de sustenabilitate. Totodată, detaliază aspectele din conținutul criteriilor și indicatorii de performanță utili pentru fiecare criteriu. 

Cele 20 de criterii cu privire la care se depune raportul pentru sustenabilitate sunt: 1.Analiză strategică si acțiuni, 2.Materialitate, 3.Obiective, 4.Complexitatea lanțului valoric, 5.Responsabilitate, 6.Reguli și procese, 7.Control, 8.Sistemul de stimulare, 9.Implicarea părților interesate, 10.Inovație si management de produs, 11.Utilizarea resurselor naturale, 12.Managementul resurselor, 13.Emisii relevante pentru climă, 14.Drepturile salariaților, 15.Egalitate de șanse, 16.Calificări, 17.Drepturile omului, 18.Cetățenie corporativă, 19.Influență politică, 20.Conduita conform legii si a liniilor directoare.

Beneficiile platformei de raportare: Simplitate, vizibilitate și sprijin calificat

Conform instrucțiunilor de pe platforma de depunere a declarației nefinanciare, persoana sau echipa responsabilă a societății raportoare va parcurge toate cele 20 de criterii ale Codului Român al Sustenabilității. Totodată, vor parcurge și indicatorii de performanță aferenți acestora. Raportarea se realizează în mod facil. Platforma este intuitivă și de asemenea, sunt puse la dispoziție modele de rapoarte privind sustenabilitatea.

Sustenabilitatea ca avantaj competitiv: reputație, clienți și bune practici

În mod neașteptat, există un real interes în rândul companiilor cu privire la delimitarea conceptuală și la aplicabilitatea acestei metodologii. Până în prezent, declarațiile reprezentanților din mediul de afaceri indică un nivel crescut de conștientizare a importanței raportării de sustenabilitate, determinat atât de obligațiile legale, cât și de așteptările tot mai ridicate ale consumatorilor și clienților.

Sursa: Hotărârea de Guvern nr. 1.117 din 16 noiembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei pentru raportarea durabilității – Codul român al sustenabilității, publicată în  Monitorul Oficial nr. 1052 din 21 noiembrie 2023. 


Discover more from Adriana Baltă | Business & Contract Law | Bucharest

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Adriana-Veronica Baltă, avocat, Baroul București avatar

Leave a Reply

error: Conținutul este protejat!!

Discover more from Adriana Baltă | Business & Contract Law | Bucharest

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Abonare Legal Newsletter

Abonează-te la Legal Newsletter pentru a primi direct în inbox articole de actualitate, analize de specialitate şi recomandări utile pentru afacerea ta. Nu rata sfaturile practice care îţi pot proteja drepturile şi optimiza deciziile juridice. Înscrie-te acum – este gratuit şi poţi renunţa oricând.

Join 1,360 other subscribers.