🔗 Disponibil și în limbile engleză și germană
1. Printr-un Ordin[1] al ANPC, operatorii economici vor fi obligați începând cu data de 12 iulie 2024 să afișeze informații utile consumatorilor din categoria persoanelor cu dizabilități pentru a le facilita accesul la serviciile puse la dispoziție de către operatori.
Ordinul vizează operatorii economici care desfășoară activități de transport public de persoane și operatorii economici care desfășoară activități în imobile sau spații în care nu pot fi instalate sau nu au fost încă prevăzute rampe sau alte variante de acces al persoanelor cu dizabilități.
Mijloace de informare
Informarea clară și corectă, în interesul persoanelor cu dizabilități, se va realiza prin:
- indicații clare și accesibile privind modalitatea prin care persoanele cu dizabilități pot avea acces la urcarea/coborârea în/din mijlocul de transport public, constând în pictograme și/sau semnale luminoase, precum și un sistem audio în vederea avertizării acestora cu privire la locurile de urcare și de coborâre, momentul deschiderii și închiderii ușilor, precum și denumirea stațiilor;
- semnale audio externe/interne, care să anunțe oprirea mijloacelor de transport în stație;
- marcaje speciale și panouri informative pe fiecare peron/refugiu/stație, care să conțină indicații privind localizarea ușii dedicate accesului persoanelor cu dizabilități sau de unde acestea vor fi preluate și modalitatea în care se va face urcarea și coborârea;
- instrucțiuni vizibile (pictograme simple, concise, intuitive și inteligibile) în fiecare peron/stație/refugiu, referitoare la urcarea și coborârea persoanelor cu dizabilități din mijloacele de transport;
- personalul angrenat este obligat să ofere informații cu privire la stația unde urmează să efectueze coborârea, modalitatea prin care vor fi ajutate să urce/coboare, precum și să acorde asistență la urcarea/coborârea din mijlocul de transport public;
- modalități de informare dedicate persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, prezentate fizic și/sau digital
- În incinta aeroporturilor este obligatorie afișarea de informații clare pentru persoanele cu dizabilități. Aceste informații trebuie să fie afișate pe ușile de acces, pe panouri informative sau în sălile de așteptare. Informațiile trebuie să includă pictograme și/sau semnale luminoase, precum și un sistem audio. Scopul este de a oferi indicații accesibile pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități în acces, circulație și îmbarcare.
Operatorii economici care își desfășoară activitatea în clădiri fără rampe pentru persoane cu dizabilități au obligația să informeze. Informațiile trebuie să fie afișate pe uși sau pe panouri, în imediata vecinătate a căii de acces. Aceasta va permite persoanelor cu dizabilități să cunoască modalitatea prin care pot beneficia de suportul necesar.
2. Termenul de preaviz la concediere începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz și se împlinește în ultima zi a termenului.
Decizia nr. 8 din 20 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Completul pentru soluționarea Recursului în interesul legii, privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 75 alin. (1) și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 573 din 19 iunie 2024.
Potrivit Deciziei, ”În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 75 alin. (1) și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, termenul de preaviz începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz și se împlinește în ultima zi a termenului, dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum și cele ale art. 2.553 alin. (1) din Codul civil nefiind aplicabile.”
Astfel, prevederile din Codul de procedură civilă și cele din Codul civil, referitoare la calculul termenelor, nu se aplică și în cazul termenului de preaviz la concediere. Acestea conturează un mod de calcul care nu e compatibil sau nu are în vedere specificul organizării raporturilor de muncă.
Formularea Recursului în interesul legii s-a realizat în contextul unor aprecieri neunitare ale instanțelor de judecată cu privire la momentul de la care se calculează termenul de preaviz de concediere și momentul împlinirii acestuia.
3. Modificări în legislația pieței de capital.
Guvernul României a adoptat recent OUG nr. 71 din 21 iunie 2024 pentru modificarea unor acte normative. Scopul este îndeplinirea obiectivelor din ”Strategia Autorității de Supraveghere Financiară pentru dezvoltarea pieței de capital 2023-2026”. OUG nr. 71 vizează măsuri de prevenire și combatere a publicității agresive și tehnicilor de comunicare. Măsurile se aplică entităților care nu sunt înscrise în Registrul Autorității de Supraveghere Financiară. Aceste măsuri sunt parte din procedura de aderare a României la OCDE.
Potrivit acestui act normativ, Autoritatea de Supraveghere Financiară obține competența de a lua măsuri de prevenire și combatere a publicității și a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entitățile care nu sunt înscrise în Registrul A.S.F.
Entitățile neautorizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, care oferă servicii financiare prin website-uri, pot fi blocate. Aceste entități practică tehnici de manipulare și publicitate agresivă, care afectează utilizatorii și piața financiară. Solicitarea blocării se poate face de către Autoritatea de Supraveghere Financiară către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică. De asemenea, blocarea poate fi realizată și de către furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice. Măsura de blocare este reglementată conform Art. IX din OUG 71/2024, pentru protejarea utilizatorilor și securitatea pieței financiare.
De asemenea, o altă modificare legislativă cu puternic impact este reprezentată de posibilitatea primăriilor de a întocmi un prospect de emisiune, având conținutul și forma stabilite prin reglementările A.S.F., adresat investitorilor care vor să cumpere obligațiuni ale autorităților locale.
Concluzie
Măsurile reglementate sunt menite să creeze un mediu de investiții mai sigur, prin accentuarea semnificativă a gradului de protecție a investitorilor, totodată cu consecințe importante pentru stabilitatea, buna funcționare, competitivitatea, reputația și imaginea pieței de capital autohtone, la care se adaugă posibilitatea ca cetățenii să devină investitori în proiectele locale.
[1] Ordin nr. 579 din 4 iunie 2024 privind informarea consumatorilor ce se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilități, de către operatorii economici, în legătură cu accesul la servicii de transport public de persoane și, respectiv, în clădirile deținute de către aceștia.
Leave a Reply